Tocmai fusese externat. Un bărbat a murit pe treptele Spitalului de Urgență din Craiova

Un bărbat de 48 de ani, din Dolj, a murit, marți, pe treptele Spitalului de Urgență Craiova, de unde tocmai fusese externat. Acesta a fost internat timp de două săptămâni la Clinica de Cardiologie, pentru a-i fi montat un defibrilator cardiac. Din cauza unei infecții cauzate de un cui în care călcase cu un picior, medicii nu au putut efectua intervenția și, după două săptămâni de spitalizare, în care a fost monitorizat și a continuat tratamentul de cardiologie, pacientul a fost externat, cu indicația de a reveni la clinică imediat ce rana de la picior se va vindeca. Potrivit GDS.ro, medicii susțin că bărbatul a insistat zile întregi pentru a fi externat, luându-și angajamentul că va continua tratamentul cu antibiotic împotriva infecției, pe cale orală. La plecare, suferindul s-a prăbușit pe treptele unității medicale și a decedat, chiar dacă mai bine de o oră s-a încercat resiscitarea sa. Conform aceleiași surse, cadrele medicale au precizat că pacientul avea o suferință foarte mare, cronică, inima era prost irigată, mare și ineficientă.

‘Tahicardia ventriculară sau fibrilația ventriculară pe care a făcut-o acum putea să o facă oricând”, au transmis reprezentanții spitalului.

Articolul precedentPolițiștii noștri nu mai vor comandanți! Un singur candidat pentru șefia unei structuri municipale
Articolul următorGalerie foto. S-a izbit de un cap de pod! Victimă încarcerată