Accident rutier petrecut miercuri dimineața în comuna Runcu, Răchiți. Din primele informații, un conducător auto a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un cap de pod. Persoana care a alertat autoritățile a precizat că există o victimă încarcerată.
”La fața locului se deplasează două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, un echipaj SAJ și echipaje de ale IPJ”, au anunțat reprezentanții ISU Gorj.
UPDATE
”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 Răchiţi, în momentul în care a dorit să întoarcă autoturismul pe un pod la un imobil aflat în construcţie, a efectuat manevra de mers înapoi şi nu a acordat prioritate la trecerea unui autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Peştişani, care circula regulamentar din direcţia Runcu către Răchiţi. În urma coliziunii a rezultat rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Gorj.
Galerie foto: