Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor şi senator PSD, a depus la Senat un proiect de lege ce vizează impozitarea pensiilor. Documentul prevede taxarea cu 30% a pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei şi cu 50% a celor mai mari de 10.000 de lei.
”Persoanele care realizează venituri din pensii şi/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, arată Mediafax, cu precizarea că taxarea se aplică numai în situația în care venitul lunar din pensie este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 de lei/lunar.