Premierul social-democrat, Vasilica Viorica Dăncilă, a făcut o promisiune specială gorjenilor: stadionul din Târgu Jiu va fi finalizat foarte curând. De la tribuna Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat, Dăncilă a cerut pesediștilor gorjeni să pună șampania la rece, pentru că, în scurt timp, va ajunge la Târgu Jiu pentru a sărbători evenimentul. S-a promis încheierea lucrărilor în termen de 96 de zile (se poate observa termenul în fotografia alăturată), ocazie cu care s-a reamintit ceea ce nimeni nu contestă, faptul că noul stadion este realizarea PSD. Promisiunea lui Dăncilă vine într-un moment în care primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și viceprimarul Aurel Popescu au anunțat că finalitatea investiție va fi, cel mai devreme, în lunile septembrie-octombrie. ”Compania Națională de Investiții are cuvântul greu de spus, mai sunt câțiva pași după obținerea avizului de la Comisia Tehnico-Economică. Ministerul Dezvoltării Regionale trebuie să aprobe acest proiect într-o comisie, apoi să primim banii pentru continuarea lucrărilor printr-o hotărâre de guvern”, spunea, săptămâna aceasta, Aurel Popescu. Nici vorbă, deocamdată, despre licitații sau începerea lucrărilor. Nimeni nu știe când vor fi alocați banii, iar din acel moment se pot aproxima termene.