România a terminat la egalitate cu Norvegia, 1-1, într-un meci din cadrul grupei F din preliminariile Campionatului European 2020. Prima repriză a fost una echilibrată, dar începutul mitanului doi a arătat că tricolorii pot să forţeze o victorie foarte importantă. George Puşcaş, minutul 52, a avut ocazia să deschidă scorul, dar a ratat lovitura de la 11 metri obţinută de Bancu. Ce nu a reuşit Puşcaş, certat şi schimbat de Contra, a înfăptuit Mitriţă, care în minutul 62, în urma unei frumoase realizări personale încheiate cu şut de la marginea careului de 16 metri. 1-0! România a părut stăpână pe joc, dar nordicii au presat pe final şi au reuşit să egaleze prin Sorloht, în minutul 90+2. Meci dramatic, victorie ratată de puțin. Trei puncte care ne-ar fi situat peste Suedia în clasament, în condițiile în care Spania a reușit să egaleze pe final de meci în Suedia, scor 1-1. Tricolorii mai au șanse la locul doi, însă destul de mici. Trebuie să învingă Suedia acasă cu 1-0 sau la două goluri diferență și, dacă nu se întâmplă un mega accident sportiv Suediei, neapărat trebuie să obțină un punct în Spania.
15 noiembrie: România – Suedia
18 noiembrie: Spania România
Clasamentul grupei: