Cristian Toader Pasti, consilerul președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, crede că Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu poate depăși perioada nefastă care l-a clasat în coada clasamentului național. Acesta susține că lucrurile merg într-o direcție bună, iar rezultatele implicării președintelui Cosmin Popescu, în activitatea spitalului, încep să se vadă.”Au fost blocate posturi pentru medicii tineri de către medici care nu au alt scop decât să se ducă pe acolo și să să vadă dacă le pică ceva. Am avut dreptate, acum s-a dat drumul și au început să vină medici tineri. Acestor medici tineri trebuie să le oferim locuințe, se conlucrează pentru lucrurile astea (cu Primăria). Avem la ora actuală câțiva medici extraordinar de buni la nivel de țară. Trebuie să-i scoatem la lumină pe oamenii aceștia și să-i punem la zid pe cei care, întinează prin ceea ce fac, meseria de medic. Știți bine, condiționează actul medical, nu fac nimic dacă nu le dai plicul, nu au treabă cu secția, să fie curățenie, să fie ordine. Trebuie să-i dăm la o parte dacă vrem ca spitalul nostru, de pe ultimele trei locuri pe țară, încet-încet să avanseze spre locurile de la jumătatea unui clasament făcut în funcție de cum văd pacienții actul medical”, a spus, la Radio Omega, Pasti.
Acesta afirmă că în spital se va investi în continuare, iar activitatea din unitate este strict monitorizată. ”Lucrurile la momentul ăsta sunt într-o direcție bună. Sunt într-o direcție bună pentru că domnul Cosmin Popescu, cam din două în două zile, face o analiză cu cei care sunt responsabili de soarta Spitalului. Mai mult decât atât, Consiliul Județean investește și anul acesta foarte mulți bani în reabilitarea unor secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. S-au luat măsuri cu masa, nu se mai fură din mâncarea bolnavilor. Sper să se ia măsuri și cu medicamentele. Eu când vorbesc, am în spate niște documente, știu ce vorbesc”, a continuat consilierul preșesdintelui Consiliului Județean.