Organizaţia judeţeană Gorj a Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) a anunţat că va cere în instanţă raportul întocmit de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii în urma controlului efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Documentul nu a fost dat publicităţii de autoritatea judeţeană, iar cei de la PLUS invocă articolul 33 din Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor declasificate:
”Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei”.
PLUS Gorj mai informează că va sesiza Curtea de Conturi pentru a cere verificarea modului în care au fost cheltuiţi banii pe care Consiliul Judeţean i-a alocat sectorului medical. Totodată, potrivit unui comunicat de presă, formaţiunea politică va solicita instanţelor judecătoreşti să oblige CJ Gorj să îl concedieze pe menagerul SJU Târgu Jiu. Politicienii din partidul lui Dacian Cioloş mai precizează că vor sesiza şi organele de anchetă cu privire la posibile infracţiuni comise în unitatea medicală.