Raul Chiriac, directorul de investiţii de la Primăria Târgu Jiu, a anunţat că au fost majorate sumele pentru reabilitarea completă a colegiilor ”Tudor Vladimireascu” şi ”Spiru Haret” din municipiu. Primăria Târgu Jiu a organizat mai multe licitaţii pentru încredinţarea acestor lucrări, însă niciun constructor nu a fost interesat de ele. Complexitatea operaţiunilor şi majorarea salariului în domeniu par a fi principalele cauze care au ţinut departe firmele de profil de licitaţii.
”Au fost licitaţii de mai multe ori, probabil datorită faptului că în 2018 a apărut ordonanţa 114, prin care s-a mărit salariul în construcţii. A trecut un an de zile de la data estimată financiar, am reactualizat indicatorii tehnico-economici şi sperăm să avem contractul până la sfârşitul anului”, a spus, la TV Sud, Chiriac.
Pentru Colegiul ”Spiru Haret” valoarea contractului a fost majorată la 9,5 milioane de lei, iar pentru Colegiul ”Tudor Vladimirescu” la 7 milioane de lei.