Autorităţile mută anul acesta locul desfăşurării paradei militare dedicate Zilei Naţionale. Dacă în anii trecuţi manifestările aveau loc în Piaţa Prefecturii, iar în 2018, de Centenar, s-au desfăşurat la Coloana Infinitului, pentru 1 Decembrie 2019 s-a luat decizia ca Ziua Naţională a României să fie sărbătorită public pe Bulevardul ”Constantin Brâncuşi” din municipiu.
”Au început deja pregătirile pentru ziua de 1 Decembrie. Astăzi prefectul judeţului i-a invitat pe toţi şefii deconcentratelor care sunt implicate în organizarea acestei sărbători, au participat şi cei de la Primăria Târgu Jiu, dar şi cei de la Consiliul Judeţean şi s-au pus de acord cu tot ce ţine de organizarea acestei zilei, pentru că aşa cum vă spuneam, nu mai este mult până la data de 1 Decembrie şi vrem ca totul să fie pus la punct. În acest an, într-adevăr, spre deosebire de anul trecut, după cum ştiţi a fost parada organizată la Coloana Infinitului, de data aceasta am mutat parada militară mai aproape, în oraş, mai exact pe Bulevardul ”Constantin Brâncuşi”, din faţa stadionului până la Piaţa Mare’‘, a declarat presei locale Corina Belteu, purtătorul de cuvând al Prefecturii Gorj.