Motru: Bărbatul care şi-a bătut fiul de doi ani, încătuşat!

Bărbatul din 44 de ani, din muncipiul Motru, suspectat că şi-ar fi bătut copilul de numai doi ani a fost reţinut pentru 24 de ore. Micuţul a ajuns marţi la spitalul din localitate plini de vânătăi, iar medicii au hotărât transferarea acestuia la Craiova, pentru efectuarea unor investigaţii suplimentare. Potrivit unor informaţii, pe corpul copilului se distingeau urmele unor agresiuni mai vechi, semn că ar mai fi fost bătut şi în trecut. Se vehiculează că tatăl a făcut o criză de nervi după ce fii săi, cel mic şi un băieţel de 6 ani, s-ar fi certat pentru jucării.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe asupra unui membru al familiei şi rele tratamente aplicate minorului. Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat de 44 de ani, din municipiul  Motru, ar fi exercitat acte de violenţă asupra fiului său de doi ani”, a informat IPJ Gorj.

Fiul cel mare al familiei a fost preluat de Direcţia Copilului Gorj, în condiţiile în care mama este în spital cu cel mic, iar tatăl reţinut de poliţişti. Acesta nu prezenta echimoze pe corp.

foto: pandurul.ro

Articolul precedentInvitaţie. Weber deschide uşa PSD pentru primarii din alte partide
Articolul următorSpionii lui Dăncilă, vigilenţi la Târgu Jiu. Manda, înregistrat la Casa Danielescu în timp ce jignea şefa PSD