Victor Ponta, lider Pro România şi deputat de Gorj, nu renunţă la ideea coagulării forţelor de stânga, proiect ce ar putea fi concretizat sub titulatura ”Stânga Unită”. Acesta exclude însă un asemenea bloc politic atâta timp cât la conducerea PSD se află ”lideri lipsiţi de educaţie şi viziune”.
”Nu voi fi niciodată anti PSD/dar nu voi accepta să tac şi să susţin gravele greşeli ale unor lideri lipsiţi de educaţie şi viziune, care nu au absolut nimic în comun cu problemele şi aşteptările oamenilor! Din acest motiv am construit Pro România – ca un proiect cu adevărat modern şi orientat spre viitor! Şi sper ca PSD să se schimbe în bine şi să îşi găsească lideri total diferiţi de cei actuali – care să reprezinte o alternativă la o Putere de dreapta care va proceda exact ca în 2010-2011!”, a arătat Ponta.
Politicianul atrage atenţia că propunerea sa de a desemna un candidat unic la alegerile prezidenţiale avea şanse mari de izbândă, însă PSD nu a înţeles strategia şi a preferat să meargă cu Viorica Dăncilă. Totodată, liderul Pro România subliniază că social-democraţii se află la doar 22% din opţiunile românilor.
”Azi PSD este mulţumit cu 22% din voturi! Cred că este o iluzie! Vă rog să vedeţi ce ar fi însemnat ca PSD, Pro România şi ALDE să fi avut un candidat comun (cum am propus din August şi s-a opus Viorica Dăncilă)! Acel candidat intra în turul doi cu un scor relativ egal cu al lui Klaus Iohannis/şi am fi avut o competiţie extrem de serioasă şi deschisă oricărui rezultat! Din păcate – câţiva (puţini) s-au opus acestui proiect – şi responsablitatea le aparţine”, subliniază parlamentarul de Gorj.