Weber, despre ineficienţa guvernului PSD : Dacă nu făceam presiune şi nu insistam, stadionul nu era finalizat

Social-democraţii gorjeni au ieşit la atac după ce primarul Romanescu a spus că în vechea guvernare i-au fost blocate proiectele pe fonduri europene. Ofensiva a fost, însă, dezorganizată, lipsită de corenţă, fapt care a făcut ca în ”spatele frontului” să fie lăsate, haotic, mici bombiţe amorsate.

Preşedintele PSD Gorj, Mihai Weber, a pomenit generalizat demersuri ale fostei administraţii din Târgu Jiu şi a ţinut să sublinieze că nu-şi arogă niciun merit în cazul proiectului de 3 milioane de euro câştigat de municipalitate pentru amenajarea unei zone de agrement în cartierul Narciselor, însă tocmai acesta a prezentat semnarea contractului, pe pagina personală de socializare, dar cu precizarea că BANII VIN DE LA GUVERNUL DĂNICILĂ. Imediat Romanescu a reacţionat şi a transmis că este vorba despre un contract pe fonduri eurpene al Primăriei Târgu Jiu.

În dorinţa de a-l înghesui bine pe primarul liberal, liderul PSD a căutat să arate că dacă nu se implica el, stadionul municipal nu ar fi fost finalizat.

Cu primarul de la Târgu Jiu am fost atunci când s-a impus prezenţa primarului de la Târgu Jiu, dar nu neapărat al primarului, ci a echipei din cadrul Primăriei, privind susţinerea indicatorilor privind investiţia Stadionul Municipal. Dacă nu se făcea presiune şi nu insistam ca acest lucru să se întâmple, nici până acum investiţia la stadionul Târgu Jiu nu era finalizată”, a declarat Weber.

Declaraţia deputatului generează amărăciune, în condiţiile în care acesta a sfidat comunitatea din Târgu Jiu după ce Viorica Dăcilă a spus că stadionul este finalizat. Weber a ţinut morţiş să întărească spusele premierului de atunci, deşi un oraş întreg ştia că la noua arenă sportivă din municipiu mai este de lucru. Mai mult decât atât, finalizarea lucrărilor a avut termen sfârşitul anului 2016, însă, din ce declară şeful social-democraţilor gorjeni, au trebuit făcute presiuni pentru ca guvenul PSD să ducă treaba la final, după trei ani de întârziere.

De reţinut, Weber a subliniat că proiectele primarului Romanescu au nevoie de susţinerea aleşilor municipali, care sunt în majoritate PSD, remarcă prin care a căutat să scoată în evidenţă că social-democraţii sunt implicaţi în respectivele demersuri. Totuşi, parlamentarul a deschis singur reciproca căreia, atâţia ani, social-democraţii au căutat să nu îi dea veridicitate: ce nu merge în Primăria Târgu Jiu este şi din vina consilierilor locali PSD.

Articolul precedentEdilitara, în slujba oraşului sau în campanie pentru Viorica Dăncilă?
Articolul următorITM Gorj a amendat ApaRegio S.A