Prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, a admis, marţi, în cadrul Comisiei de Dialog Social că şi Corpul de Control al instituţiei pe care o conduce a găsit nereguli la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, iar raportul ce prezintă concluziile verificărilor va fi făcut public. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că îi va acorda răgaz managerului interimar al unităţii spitaliceşti, Dumitru Vienescu, să îndrepte unele din problemele semnalate de controlul Ministerului Sănătăţii.
Pe de altă parte, între Dumitru Vienescu şi liderul sindical Cristi Aldescu au existat discuţii aprinse. În ciuda acuzaţiilor celui din urmă, şi a unor abateri grave constatate în raportul corpului de control al Ministerului Sănătăţii, reprezentantul conducerii spitaliceşti a declarat că toate procedurile de achiziții au respectat prevederile legale, iar reactivii folosiți la analizele medicale sunt depozitați în condiții corespunzătoare. Pe 26 noiembrie, la Târgu Jiu, va sosi şi computerul tomograf.
“Aceste acorduri cadru ne permit să demarăm procedurile de licitaţie fără a avea o sursă de finanţare, iar la momentul la care există o sursă de finanţare se pot încheia acele contracte subsecvente. Ne-au ajutat aceste acorduri cadru, de aceea suntem într-un stadiu avansat cu aparatura medicală. Am fost informaţi de către firma câştigătoare că, în data de 26 noiembrie, CT-ul va fi adus în Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu”, a precizat Vienescu.