Liberalul Puiu Diaconescu a dezvăluit că partidul din care face parte este dispus să îi ofere primarului de la Bustuchin locul unu pe listele de la Senat. Acesta l-a invitat pe fostul coleg din PSD la PNL pentru a-i oferi ce nu a obținut de la partidul în care a muncit atâția ani.
”Deja fac lobby prietenului meu Ciocea. Ieri am vorbit cu președintele partidului, este în premieră ce vă spun acum. În direct îl invit pe domnul Ciocea și îl invităm la PNL și noi îi oferim ce nu a obținut de la PSD. Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii, cu președintele de partid, îi oferim chiar primul loc la Senat la partidul nostru. Sigur, cu condițiile pe care le-am mai discutat cândva. Ceea ce vă spun este în premieră, încă nu e votat de Biroul Politic, sunt discuții la nivelul președintelui de partid și a șefilor de colegii. Am lucrat cu Ciocea nouă ani, am fost amândoi vicepreședinți la Partidul Social Democrat. El a mai fost de dreapta înainte de a merge la PSD. Așa că putem lucra împreună și mă ofer de acum să îi fiu director de campania”, a spus, la Acces TV, vicepreședintele PNL Gorj, Puiu Diaconescu.