Tot mai greu pentru simpatizanţii PSD să înţeleagă ce se întâmplă în tabăra social-democraţilor târgujieni. După ce Adrian Tudor a spus că din trei pretendenţi la Primăria Târgu Jiu au rămas doi, ştiindu-se că Aurel Popescu vizează, în continuare, funcţia de primar, s-a speculat că fostul prefect Ciprian Florescu ar fi renunţat la intenţia de a conduce municipiul. Cele sugerate de viceprimarul Tudor nu au fost confirmate, fostul secretar de stat precizând că în interiorul partidului s-a stabilit ca decizia ce priveşte candidatul pentru Târgu Jiu să fie luată la mijlocul lunii ianuarie 2020.
”Nu, nu aveam cum să mă retrag. Am căzut de acord că este cel mai bine să stabilim după sărbătorile de iarnă. Deocamdată, nu este vorba despre o retragere. Nu ştiu de ce a declarat asta (Adrian Tudor n.red.). Declaraţiile pe care le face trebuie să le explice el, eu nu am de unde să intuiesc ce gândeşte când face declaraţii de genul acesta’‘, a precizat, la Radio Infinit, Ciprian Florescu.
Fostul prefect a mai spus că este posibil să se mai efectueze un sondaj intern, dar hotârea poate fi luată şi direct în Comitetul Executiv Judeţean.