Primarul Marcel Romanescu a primit asigurări de la Bucureşti că mai multe investiţii importante pentru oraş vor primi finanţare anul viitor. Întors din capitală, edilul a vorbit despre construcţia a doua grădiniţe noi, una apropierea Liceului Teologic, cealaltă în Hidrocentralei, despre realizarea unei baze sportive moderne în Debarcader, începerea lucrărilor la un bazin acoperit, în spatele stadionului, şi reabilitarea Casei de Cultură.
Mai mult, s-au purtat discuţii la Ministerul Sănătăţii în ideea construirii unui spital municipal cu ajutorul fondurilor europene. Se doreşte o unitate medicală de dimensiuni mai mici decât Spitalul Judeţean, unde să fie tratate cazurile nu foarte grave. În acest caz, priorităţile Bucureştiului sunt spitalele regionale, rămâne de văzut dacă vor fi onorate cel puţin parte din promisiunile făcute reprezentatului municipiului Târgu Jiu.
”În momentul acesta, deja se află la minister, deci nu mai este la CNI, documentele necesare pentru emiterea ordinului ministrului pentru bazinul acoperit de la Târgu Jiu. Cred, în condiţiile în care se finalizează toate numirile la Ministerul Dezvoltării, că până la sfârşitul anului domnul ministru o să emită ordinul prin care se alocă suma necesară realizării acestui bazin în spatele stadionului. Pe circuit, e adevărat, mai sunt mici clarificări, dar nu legate de Universitatea <<Constantin Brâncuşi>>, ci de alte entităţi, unde se realizează acele entităţi de sport multifuncţionale, de pregătit pentru ordinul de ministru, este şi acea bază din Debarcader. Vorbim despre două investiţii imediate pe care Ministerul Dezvoltării le va demara. Probabil lucrările vor începe undeva după 1 martie, odată cu trecerea perioadei de iarnă. Pregătim documentaţia, mai avem câteva lucruri de depus, pentru Casa de Cultură. Am primit studiul de fezabilitate de la compania de la Iaşi, evaluarea indicatorilor ne arată o sumă estimată la 4,5 milioane de euro. În această situaţie, procedura este puţin mai complicată decât la cele două investiţii prezentate anterior. Aici trebuie să intre în comitetul tehnico-economic de la CNI, şi asta se va face săptămânile viitoare, dar şi în comitetul tehnico-economic de la Ministerul Dezvoltării, unde se va prezenta soluţia propusă pentru reabilitarea Casei de Cultură. Am primit garanţii de la domnul ministru şi domnul director Pătrăşcoiu că lucrarea va fi finanţată”, a declarat Romanescu.