Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Militari Gorj au fost solicitați să intervină, marți, la un incendiu ce se manifesta la o casă de locuit din satul Tâlvești, comuna Drăguțești. Din cauza vântului, flăcările s-au propagat și la o locuință vecină.
”Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și limitarea incendiului în limitele găsit. A ars material lemnos din componența acoperișului pe o suprafață de aproximativ patru metri patrați. Din cauza intensității vântului, incendiul s-a propagat la casa învecinată unde au ars aproximativ 2,5 metri patrați din asteriala acoperișului și s-au degradat aproximativ 9 metri patrați din izolația termică, doar intervenția promtă a pompierilor făcând ca incendiul să nu cuprindă întreaga locuință’‘, a informat ISU Gorj.
Cauza probabilă a incendiului este coșul de fum așezat necorespunzător față de materialele combustibile.
Foto arhivă