Tragedie la Timișoara! Patru frați au murit într-un incendiu care a cuprins casa în care locuiau

Patru copii au murit, în noaptea de miercuri/joi, într-un incendiu ce a cuprins casa din Timișoara în care familia stătea cu chirie. În locuință se aflau toți cinci frați, cu vârste între 4 luni și 14 ani. Focul a fost semnalat de vecini, părinții nefiind acasă. Potrivit unor informații, tatăl ar fi ajuns la fața locului beat, în timp ce pompierii îi scoteau copii carbonizați dintre ziduri. Din nefericire, s-a constatat decesul a patru dintre frați, copii cu în vârste între 3 luni și 6 ani. Copilul de 14 ani a fost transportat la spital, fiind intoxicat cu fum.

 

Articolul precedentÎncă există ape curate și pește: Vidră filmată în Defileul Jiului
Articolul următorTârgu Jiu: Ateliere moderne în școlile în care se învață meserie