Divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu a învins, 1-0, ASCO Filiași, într-un meci de pregătire disputat sâmbătă pe terenul sintetic din Complexul Sportiv Municipal. Golul gorjenilor a fost înscris de Adrian Tănăsoiu (min.43). Tehnicianul gorjenilor, Călin Cojocaru, se se străduiește să încropească o echipă decentă la Târgu Jiu, căută soluții, însă, din nefericire, probleme știute sunt piedici mari în activitatea sa de zi cu zi. Deși nu se pot efectua transferuri, la Pandurii a ajuns în probe sengalezul Pape Ndaw (26 de ani), fundaș care a prins câteva meciuri la Dinamo București în sezonul 2013/2014. Tot la capitolul stranieri, gorjenii îl testează pe sârbul Borislav Zataric (18 ani), fundaș stânga provenit de la nivel de amatori din Germania.
Dincolo de neajunsuri și lipsa unor perspective certe, antrenorul Călin Cojocaru rămâne optimist, convins că munca sa și a jucătorilor va da roade.
‘‘Așa cum am spus și după primele două amicale, în această perioadă mă interesează efortul fizic. Sunt bucuros că după două jocuri în care am primit un gol și am jucat și cu o echipă bună de Liga a III a și nu am mai încasat. Ăsta este un lucru pozitiv pentru mine. Apoi mișcarea băieților a fost mult mai bună. Avem mult de lucrat, dar să vedem o atitudine pozitivă. Trebuie să creștem de la meci la meci”, a declarat, potrivit panduriics.ro, Cojocaru.
Tehnicianul a subliniat că mai este nevoie de jucători, trebuie aduse întăriri la echipă.
Pandurii a început în următoarea formulă:
Achiriloaiei – Cuțitoiu, Catrici, Ciobanu, Vasilescu, Babaua, Șendroiu, Cristian Ștefan, Pîrciu, Bodea, Tănăsoiu.
După pauză, au mai jucat:
Iovicin, Borislav Zataric, Leonard Gheorghe, Pape, Dinu, Trancă, Peia, Cornicioiu, Patrick Popescu, Lică Mândrean și Stan.
Potrivit reprezentanții clubului, miercuri, 29 ianuarie, de la ora 13:00, este programat un test împotriva celor de la Viitorul Dăești.