Victor Ponta, deputat de Gorj și lider Pro România, a anunțat că partidul pe care îl conduce va reacționa cu o moțiune de cenzură în cazul în care se va permite spitalelor și clinicilor private să acceseze fondurile naționale de sănătate, în condițiile unităților medicale de stat. Se consideră că printr-o astfel de măsură, românul de rând nu va mai avea acces gratuit la foarte multe servicii medicale.
”Iată un adevărat motiv pentru moțiunea de cenzură / și vom iniția noi moțiunea, sper alături de PSD și de alți parlamentari încă <<nevânduți>> dacă este adoptat acest proiect ucigaș pentru cea mai mare parte dintre români (cei fără <<bani>>, cei lăsați în urmă, cei ignorați și batjocoriți de <<caramitri și voiculești>> care visează la <<Legea junglei>> și la miliarde de euro dați de români marilor companii externe care le finanțează lor campaniile pentru funcții publice)!”, a arătat fostul premier.
Acesta a precizat că s-a repornit pe drumul dorit de Traian Băsescu în 2012 și, neapărat, trebuie stopată ”încă o dată, vânzarea dreptului fundamental la sănătate”.