Munți de bani aruncați pe Jiu! Vor să abandoneze investițiile de la Valea Sadului și Curtișoara

Hidroelectrica intenționează să renunțe la proiectul ce viza construcția a două hidrocentrale și a două baraje pe râul Jiu, la Valea Sadului și Curtișoara. Investiția a fost aprobată în 1989, atunci când prin realizarea obiectivului s-a urmărit asigurarea cu apă a mai multor localități, producerea energiei electrice și chiar dezvoltarea unui sistem de irigații în zonă.

Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica va decide în 12 martie dacă lucrările vor fi abandonate.

Aprobarea abandonării lucrărilor realizate pentru obiectivul de investiții <<Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vădeni>>, cu toate costurile și implicațiile rezultate din documentația de abandon care se va elibera în acest sens conform prevederilor legale în vigoare, în vederea închiderii titlului de investiții”, se arată în convocatorul publicat pe site-ul companiei.

Directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a precizat pentru news.ro motivele demersului:

Este vorba de amenajări în care s-au băgat foarte mulți bani de-a lungul timpului, dar investiția nu este rentabilă. Proiectul presupune construcția a două centrale și a două baraje, în Valea Sadului și în Curtișoara, dar nu au fost finalizat”.

Trebuie subliniat, proiectul este într-un stadiu avansat, investiția fiind realizată în proporție de 60% la Valea Sadului.

Foto arhivă

 

Articolul precedentDoi gorjeni au dus România în faza finală a Tenis Europe Winter Cups
Articolul următorTârgu Jiu: Ești dispus să faci câțiva pași, nu vei mai plăti taxă în parcarea în care îți lași mașina