Propunere oficială: Pensiile să fie majorate în funcție de valoarea lor

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii susține că majorarea punctului de pensie, prevăzută pentru 1 septembrie 2020, trebuie să fie făcută etapizat, pe categorii de pensii. Propunerea vine în urma Recomandărilor de țară făcute pe Semestrul de iarnă 2020, trimise de Comisia Europeană autorităților de la București.

Am făcut o analiză asupra pensiilor și am ajuns la următoarele concluzii. Există 1,8 milioane de pensionari care au pensii cuprinse între 500 și 800 de lei. Majorarea cu 40% a punctului de pensie în cazul acestora înseamnă o creștere cu 300 de lei net a fiecărei pensii din categoria respectivă, ceea ce implică un efort bugetar de 1,3 miliarde euro/an. De asemenea, propunem majorarea cu 200 de lei/lună a pensiilor cu valoarea între 801-1500 lei (în jur de 1.930.000 de pensionari), reprezentând un efort bugetar de aproximativ 965 milioane euro/an. În ceea ce privește pensiile care depășesc 1.500 de lei (aproximativ 1.202.000 pensionari), propunem ca ele să fie indexate cu valoarea inflației. Ultima propunere în privința majorării pensiilor este înghețarea valorii pensiilor care depășesc 5000 de lei (în jur de 10.000 de pensionari). Dorim ca acest subiect să treacă dincolo de zona politică și să fie aplicate soluții sustenabile. Creșterea pensiilor, așa cum este prevăzută de legislația în vigoare, reprezintă cel mai mare pericol asupra sustenabilității economiei românești”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Același CNIPMMR vine și cu propunerea adoptării unor măsuri ce vizează problema ratei ridicate a tinerilor care nu sunt încadrați profesional.

Articolul precedentCaptură a polițiștilor gorjeni: 230 de kilograme de pește, confiscate
Articolul următorRomanescu, după gafele DSP: Trebuie să asigurăm hrana tuturor persoanelor izolate la domiciliu