Dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului ”prof. dr. Victor Babeș”, a anunțat că unitatea medicală pe care o conduce va elibera un întreg pavilion pentru a fi pregătită în cazul creșterii numărului de pacienți cu coronavirus.
”Am luat hotărârea să începem să externăm azi încă un pavilion. Avem 57 de paturi libere în momentul de față, cu toată dotarea. Și astăzi am hotărât și am dat dispoziție să începem să mai eliberăm încet-încet încă un etaj. Într-o zi-două, încă unul. Să mai punem la dispoziție un pavilion. Pentru că dacă vor veni, nu stau să întrebe: <<Aveți paturi libere?>>. Nu, noi trebuie să avem cu orice risc, riscul însemnând finanțare mai proastă de la Casa de Asigurări. Nu e nicio problemă, o să ne descurcăm”, declarat managerul.