Meciul dintre Gilortul Târgu Cărbunești și FC Universitatea Craiova, contând pentru etapa a XVII a a Ligii 3 la fotbal, Seria 4, se va disputa cu spectatori. Partida este programată pentru sâmbătă, 14 martie, de la ora 15:00.
”Având în vedere excepția prevăzută în Hotărârea Comitetului de Urgență din 8 martie 2020, referitoare la desfășurarea jocurilor din cadrul competițiilor organizate de FRF programate până la data de 31.03.2020, inclusiv, fără spectatori, conducerea clubului CS GILORTUL TÂRGU CĂRBUNEȘTI a înaintat la Direcția de Sănătate Publică adresa cu numărul 109 din 09.03.2020 privind <<Evaluarea de risc și condiții de organizare pentru evenimente>> și, în urma estimării riscului pentru eveniment ca fiind <<moderat>>, prin adresa cu numărul 2700 din 10.03.2020, a fost obținut avizul DSP Gorj pentru organizarea jocului GILORTUL – U CRAIOVA 1948 SA cu spectatori”, a transmis entitatea sportivă gorjeană.
Înaintea acestui meci, formația din Târgu Cărbunești ocupă ultima poziție în clasament, cu 11 puncte, în timp ce craiovenii sunt lideri, cu un total de 42 de puncte.