Filiala Gorj a Partidului Social Democrat invită persoanele de vârsta a treia la sediul din Târgu Jiu în plină pandemie de COVID-19. Social-democrații anunță că vor oferi 1.000 de măști de protecție cetățenilor de peste 65 de ani care se vor deplasa luni la sediul central pentru a le ridica. Acest demers vine în condițiile în care specialiștii în medicină au avertizat că vârstnicii sunt cei mai expuși în fața noului coronavirus și le recomandă să evite pe cât posibil deplasările.
”Începând de mâine, Luni, 6 Aprilie 2020, între orele 11.00 – 13.00, vor fi împărțite 1000 de măști, celor care au nevoie, cu titlu gratuit. Persoanele peste 65 de ani sunt așteptate la sediul PSD Gorj din Târgu Jiu, Bld. Ecaterina Teodoroiu , Bl. 3, parter, cu actele de identitate în vederea ridicării măștilor.Se vor lua toate măsurile ce se impun într-o astfel de situație epidemiologică”, a transmis PSD Gorj.
În încheierea comunicatului, PSD Gorj subliniază că rămâne aplecat asupra nevoilor oamenilor.