Un gorjean care își efectuează activitatea profesională în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș a reușit să împiedice o sinucidere, marți, 7 aprilie, în orașul de pe Bega. Acesta se a afla în timpul liber, mergea la cumpărături, iar la un moment dat a aflat că o femeie are intenții suicidale, fiind gata să se arunce de pe un pod. Subofițerul jandarm Bogdan-Romeo nu a stat pe gânduri și a intervenit, reușind să evite o nenorocire. Fapta sa a fost relatată pe pagina de socializare a Jandarmeriei Române.
”Misiunile îndeplinite cu succes reprezintă dezideratul oricăruia dintre noi, din momentul în care ieșim pe ușa casei, pentru un timp, până la momentul întoarcerii, când rămân încă vii imaginile și provocările zilei, pentru că întâmpinăm ”probleme” care au mai multe ”soluții”, iar noi trebuie să o alegem pe cea mai bună și cât mai rapid.
Curajul trebuie dovedit și confirmat în orice situație care presupune o intervenție imediată din partea noastră, respectând întotdeauna jurământul depus la începutul carierei militare.
Ieri, Bogdan plecase de acasă pentru a face unele cumpărături și, pe măsură ce se apropia de Podul Traian din municipiul Timișoara, a observat două persoane care păreau agitate, încercând să ceară ajutor prin apel 112. Nu a trecut indiferent și a aflat imediat că o femeie stă pe balustrada exterioară a podului, amenințând că vrea să își ia viața. S-a apropiat precaut de femeie și a întrebat-o ce se întâmplase, cerându-i permisiunea de a se apropia întrucât nu se auzeau foarte bine. Într-un moment de neatenție, a reușit să o ia în brațe și să o îndepărteze de pericol. Colegul nostru a încercat să o liniștească și a predat-o în siguranță unui echipaj SMURD, ajuns la scurt timp.
Bogdan are o experiență de 18 ani în cadrul Jandarmeriei Române, timp în care a mai salvat două vieți. Anul trecut a salvat din flăcări un bărbat, iar în anul 2015 a resuscitat o femeie, reușind să o readucă la viață după ce fusese, de asemenea, victima unui incendiu. <<În urmă cu ceva timp participasem la un curs de prim-ajutor și nu m-am gândit niciodată că urma să aplic acele cunoștințe în mai puțin de un an. Am făcut ce am simțit că trebuie să fac și am avut convingerea că voi izbuti. Am la rândul meu o familie pe care trebuie să o protejez și am vrut să fiu cât mai pregătit.>>
Colegul nostru ne-a povestit aceste întâmplări cu o modestie ieșită din comun, fapt ce ne determină să îl apreciem și mai mult, deoarece aceste gesturi par a fi uneori uitate.
Îți mulțumim, Bogdan, pentru definiția OMULUI MODEL pe care îl reprezinți și suntem onorați să te avem printre noi!”, a transmis Jandarmeria Română.