Patru tineri din Motru, cu vârste de 16 şi 18 ani, au fost reținuți, miercuri, 15 aprilie, pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de distrugere și complicitate la distrugere.
”Aceştia, în noaptea de 14-15 aprilie a.c., ar fi provocat distrugeri autoturismelor aparţinând a doi bărbaţi, de 64 şi 67 de ani, ambii din municipiul Motru. Pagubele, constând în ruperea a două oglinzi retrovizoare exterioare și tăierea a opt anvelope montate pe roțile celor două autoturisme, folosind un corp ascuțit tăietor, sunt în curs de estimare”, a anunțat IPJ Gorj.
Suspecții se află în arestul Poliției Gorj și joi poliţiştii îi vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale.
Dincolo de faptele reținute, cei patru au fost amendați pentru lipsa declarației pe proprie răspundere și amendați:
”Tinerii fost verificaţi de către poliţişti în evidenţele zilnice privind izolaţii la domiciliu, constatând că nu figurează înscrişi şi totodată au fost sancţionaţi conform O.M. 3/2020, cu amenzi de 8.000 lei în total”.