Scene dramatice petrecute în noapte de sâmbătă spre duminică la Târgu Jiu. Autoritățile s-au alertat, în apropierea orelor 24:00, după ce li s-a semnalat că o femeie care locuiește la etajul al treilea al unui bloc din zona A.I. Cuza țipă și generează panică în cartier. Polițiști, polițiști locali și pompieri au ajuns la fața locului, gata de intervenție. Țipetele spărgeau liniștea nopții, iar persoana în cauză nu a putut fi convinsă să deschidă ușa apartamentului. În condițiile date, pompierii au intrat pe geamul locuinței. Persoana în cauză a fost preluată și condusă la Secția Psihiatrie a Spitalului de Urgență Târgu Jiu. Fost profesor, femeia are probleme medicale serioase.