Băut la volan, a pierdut controlul volanului încercând să scape de polițiștii care îl urmăreau

Un tânăr de 26 de ani, din Plopșoru, este cercetat penal după ce au urcat băut la volan și a încercat să scape, prin fugă, de controlul polițiștilor. În tentativa sa, fugarul a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă.

La data de 21 mai a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe DE 79, din direcția oraș Rovinari – oraș Filiași, și întrucât acesta nu a oprit, mărind totodată viteza de deplasare, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, cu autospeciala din dotare, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Într-o curbă, conducătorul autoturismului urmărit a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.

A fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, din comuna Plopșoru, precum și un pasager de 29 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului, cei doi tineri nu au suferit leziuni sau vătămări. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau altor substanțe” a informat IPJ Gorj.

Articolul precedentAmendat cu o sută de milioane lei vechi, după ce a dat foc la deșeuri menajere
Articolul următorLider politic: Alegerile locale pe 27 septembrie, cele generale pe 6 decembrie