Primul ministru Ludovic Orban a declarat că se va încerca majorarea alocațiilor copiilor, însă nu poate fi vorba despre dublarea lor.
„Dublarea alocațiilor, impactul anual a unei astfel de măsuri este de 7,3 miliarde. De unde să găsești 7,3 miliarde suplimentare? Este o sumă mare. Sigur o să încercăm să creștem alocația cu cât ne va permite situația bugetară și situația economică”, a precizat premierul.
Șeful guvernului a anunțat că pensiile vor fi majorate în funcție de datele economice reale, subliniind că România are o scădere economică semnificativă, din cauza epidemiei de COVID-19.