Se încurcă ițele în ancheta ce privește accidentul rutier provocat, vineri, la Târgu Jiu, de Elvira Șarapatin, deputat PSD de Gorj.
Cosmin Rădescu, bărbatul de 50 de ani din Novaci, victima accidentului, a dezvăluit, la Antena 3, că parlamentarul a fost adus la locul evenimentul de polițiști, în niciun caz nu s-a întors din proprie inițiativă, așa cum se arătase pe canale oficiale. Acesta a precizat că el a transmis, la 112, numărul mașinii care l-a acroșat, iar de aici s-a făcut identificarea autorului.
”Femeia asta când m-am uitat către ea băgase capul sub bord, am văzut. Mașina a plecat singură. Mă bagă pe dincolo, pe dedesubt. A plecat și a fugit și am înțeles că au găsit-o. Se ducea spre Coloana Infinitului, încolo. Și după aceea au adus-o la locul faptei, acolo. Doamna este sigur. Și a venit, i-am arătat rana la picior și că mă doare și a spus că cică astea sunt lucruri minore, nu stăm de vorbă cu așa ceva”, a declarat Rădescu.
Reamintim cele transmise de IPJ Gorj, la scurt timp de la producerea accidentului:
„Polițiști din cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat, de 50 de ani, din orașul Novaci, cu privire la faptul că a fost victima unui eveniment rutier produs pe raza municipiului Târgu Jiu, iar autoturismul implicat în eveniment nu a oprit la fața locului. Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Târgu Jiu, a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce traversa partea carosabilă a străzii Traian, din municipiul Târgu Jiu, prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător, ar fi fost acroșat de un autoturism, care nu i-ar fi acordat prioritate la trecere, fără a opri la locul faptei. La scurt timp, conducătoarea autoturismului, o femeie de 68 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a revenit la locul producerii evenimentului rutier. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.