Mihai Goțiu, senator USR de Cluj, a anunțat că a interpelat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Gărzii Forestiere, solicitând ”verificarea legalității autorizării tăierilor de lemne și a modului de exploatare, dar și modul în care ocoalele silvice și-au îndeplinit atribuțiile legate de verificarea exploatărilor” din Cheile Sohodolului.
Parlamentarul cere anchetă după ce Garda de de Mediu Gorj a anunțat că în zona amintită au fost depistate probleme grave, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 100.000 de lei.
” ANCHETĂ pentru distrugerea rezervației naturale Cheile Sohodolului de către tăietorii de lemne
În această săptămână am solicitat, oficial, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Gărzii Forestiere un control legat de distrugerile din una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România – Cheile Sohodolului (comuna Runcu, jud. Gorj, la granița cu jud. Hunedoara).
Pentru a face loc camioanelor cu lemne au fost dislocate (la propriu) bucăți din pereții de stâncă ai Cheilor și au fost realizate drumuri de scos lemnele ilegale prin situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest (din care face parte și rezervația naturală).
Garda de Mediu a anunțat, în ultimele săptămâni, că a acordat două amenzi, de 50.000 de lei și de 60.000 de lei, obștii, respectiv proprietarilor care administrează fondul forestier din zonă. Doar că acestea nu rezolvă problema.
Localnici au semnalat, în mod repetat, atât pe paginile de socializare, cât și oficial numeroasele transporturi de lemne. Asemenea distrugeri nu ar fi putut avea loc dacă Direcția Silvică și ocoalele ar fi verificat permanent exploatările.
În interpelare, am solicitat să se verifice atât legalitatea autorizării tăierilor de lemne și a modului de exploatare, dar și modul în care ocoalele silvice și-au îndeplinit atribuțiile legate de verificarea exploatărilor din zonă.
Mi-e greu să cred că asemenea distrugeri de amploare – dislocarea stâncilor din chei și drumuri ilegale prin aria protejată s-ar fi putut întâmpla dacă responsabilii silvici din zonă și-ar fi îndeplinit atribuțiile.
Mi-e greu să cred că asemenea distrugeri de amploare – dislocarea stâncilor din chei și drumuri ilegale prin aria protejată s-ar fi putut întâmpla dacă responsabilii silvici din zonă și-ar fi îndeplinit atribuțiile”, a arătat Goțiu.