Depistat! Un gorjean confecționa cartușe acasă

Un bărbat de 50 de ani, din Târgu Cărbunești, este cercetat penal după ce a fost depistat că își confecționează cartușe de vânătoare artizanal.

La data de 17 iunie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, cu ocazia unor verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, au identificat un bărbat de 50 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, deţinător al unei  armei letale de vânătoare.

Cu ocazia controlului efectuat, la locuința bărbatului au fost identificate 10 cartușe confecționate artizanal, toate având capsa nepercutată, și mai multe elemente de muniție ce erau folosite la fabricarea cartușelor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept”,  a transmis IPJ Gorj.

Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, arma de vânătoare, muniția și elementele de muniție.

 

Articolul precedentOrban: Vom crește pensiile cu cât de mult este posibil
Articolul următorReacție a ministrului Apărării: Pensiile militare nu sunt pensii speciale