Reacții și acuze după ce primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a intrat în izolare la domiciliu după ce la o ședință de la primărie a participat un salariat de la ApaRegio, confirmat ulterior cu COVID-19. Adversarii politici, paradoxal, parte dintre cei care au contestat ca grup și individual măsurile impuse de autorități, considerându-le exagerate, au lansat atacuri la adresa edilului, acuzându-l că a pus în pericol sănătatea copiilor.
Chestionat pe subiect la Radio Infinit, prefectul de Gorj, Cristi Rujan, a reamintit că în spațiu deschis nu este obligatorie purtarea măștii sanitare de protecție, iar manifestările desfășurate în aer liber, cu participarea a maximum 50 de persoane, sunt permise.
”Festivitățile de pe stadion au fost organizate în spațiu deschis și, după cum știți, actele normative aplicabile în gestionarea acestor probleme permit organizarea unor manifestări cu maxim 50 de persoane în spațiu deschis. (…) După cum bine știți, în spațiul deschis nu este obligatorie purtarea măștii. Decât în spațiile închise, în centre comerciale și la locul de muncă”, a declarat prefectul.