Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este nemulțumit de atitudinea unor salariați ai municipalității, funcționari care, în vreme ce edilul se află în autoizolare la domiciliu, ”au uitat” să-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu. Edilul îi anunță public că vineri, atunci când se va întoarce la serviciu, o să aibă de dat explicații.
”Am o veste proastă pentru responsabilii din primărie care trebuiau să se ocupe de licitația pentru dezinsecție: vineri o să purtăm o discuție care nu le va fi pe plac. Din data de 9 iunie, termenul limită de depunere a ofertelor, era timp suficient să se desemneze un câștigător și aflu cu surprindere că unii nu și-au făcut treaba. Ei bine, când voi reveni la primărie, nu vreau să aud scuze, mai ales că sunt pus în situația de a răspunde în fața cetățenilor pentru această întârziere! Am transmis, deja, celor responsabili că au timp până vineri să repare această greșeală impardonabilă, apoi vom sta de vorbă. Cei care mă cunosc știu bine că am fost înțelegător cu angajații, dar dacă cetățeanul plătitor de taxe are de suferit, atunci aceștia vor trebui să răspundă! Nu admit astfel de derapaje! O să discut și cu domnul viceprimar să urgenteze procedura și prezint scuze cetățenilor afectați de această problemă”, a transmis edilul.