Incidentele grave petrecute la Stoina, în partida dintre echipa din localitate, Petrolul, și formația Știința Turceni au readus în discuție condițiile în care se desfășoară competițiile fotbalistice organizate de către Asociația Județeană de Fotbal Gorj. Gorjul a reușit promovarea în liga a III a, în sezonul 2016 – 2017, prin Internațional Bălești, însă pretențiile unei ligi naționale s-au dovedit peste puterile băleștenilor care de abia așteaptă să se întoarcă în liga a IV a. Posibilitățile materiale modeste își pun amprenta asupra procesului fotbalistic, iar în județul nostru sunt probleme. Dacă la Bălești și în alte localități s-a investit în bazele sportive, există și terenuri unde jucătorii pot suferi accidentări grave, din cauza suprafețelor de joc, în timpul partidelor. Sunt contradicții până la extreme, la Rovinari, de exemplu, se poate organiza oricând un meci de liga a II a, dar în alte localități expresia ”ca pe maidan” rămâne valabilă. Vă prezentăm câteva ipostaze ale terenurilor de joc din ligile Gorjului, imagini surprinse în sezonul competițional 2017 – 2018.
Galerie foto: