Weber le arată pisica primarilor plecați: Sunt curios ce va fi peste o săptămână, când PNL va fi trimis în opoziție

Preşedintele PSD Gorj, Mihai Weber, nu crede că plecarea lui Ion Iordache la PNL reprezintă o pierdere pentru social-democraţi. Weber consideră că partidul pe care îl conduce are forţa necesară de a păstra şefia Consiliului Judeţean Gorj în ciuda speculațiilor potrivit cărora Iordache şi Robert Filip ar putea influenţa soarta alegerilor din tabăra liberală. Deputatul PSD a declarat că Iordache nu a ajutat partidul nici la ultimele alegeri europarlamentare, câştigate de echipa sa.

Avem resursele necesare să mergem mai departe, indiferent ce se întâmplă. Am mai fost într-o competiţie fără domnul Iordache, la europarlamentare, şi atunci s-a văzut forţa fiecărei formaţiuni politice. Eu cred că amplifică anumite lucruri. Am avut deschidere pentru toţi cei care au venit, inclusiv pentru domnul Iordache. Noi am vrut să-i oferim un loc în echipă, dar şi tu trebuie să fii conştient că faci parte dintr-o echipă şi trebuie să respecţi anumite reguli. Poate nu a putut ţine ritmul. Are anumite nemulţumiri faţă de anumiţi colegi sau candidaţi puşi pe lista de la municipiu”, a spus Weber la Radio Infinit.

Deputatul a comentat și trecerea mai multor primari PSD la PNL. Liderul social-democraţilor gorjeni a declarat că nu înţelege cum anumiţi şefi de UAT-uri se pot identifica cu actuala guvernare. În plus, preşedintele PSD Gorj este convins că Guvernul Orban va fi răsturnat prin moţiune de cenzură.

Sunt curios ce se va întâmpla peste o săptămână, când Guvernul PNL va fi trimis în opoziţie, când se va depune moţiunea. Să înţeleg că cei care au ales acum PNL sunt de acord cu tăierea pensiilor, cu tăierea alocaţiilor, cu politica de austeritate şi cu închidere exploatărilor de cărbune. Sunt de acord cu o guvernare care nu are credibilitate”, a adăugat Weber.

 

 

Articolul precedentA murit un fost președinte al Senatului României
Articolul următorÎmpușcat, după ce a amenințat echipajul MAI cu un topor și un cocktail Molotov