Un bărbat din Craiova este cercetat penal după ce a fost surprins de polițiștii gorjeni în timp ce se afla la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat. Mai mult, acesta consumase băuturi alcoolice.
”La data de 26 august a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 Săulești și cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din data de 25 august a.c..
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,35 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană având acest drept suspendat.