Alexe Cătălin Honcilă, de 37 de ani, din Rovinari, a fost reținut, vineri seara, după ce s-a sustras de la cercetări într-un caz de șantaj. Acesta ar fi căutat să obțină, prin amenințări, o sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale din Bîlteni.
”La data de 04.09.2020 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova –Secția 5 Poliție au depistat un bărbat de 37 de ani, din orașul Rovinari, pe raza municipiului Craiova, pe numele căruia organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare Criminale al I.P.J. Gorj au emis mandat de aducere, întrucât se sustrăgea de la cercetări. Bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Gorj, iar In urma probatoriului administrat a fost reținut pe o perioadă de 24 ore pentru săvarsirea infracțiunii de șantaj, urmând ca în data de 05.09.2020 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu și Judecătoriei Tg Jiu cu propuneri legale.
La data de 16 august a.c., bărbatul s a prezentat la o societate comerciala administrată de familia unui alt bărbat de 31 de ani, din Bâlteni, unde în contexul amenințării cu acte de violență, a solicitat o suma de bani”, a transmis IPJ Gorj.
Honcilă este recidivist, fiind implicat, în trecut, în mai multe fapte cu violență.