Accident! Două persoane au fost transportate la spital

 

Accident petrecut, duminică, pe Dealul Bujorăscu.  Evenimentul a fost provocat de o tânără de de 21 de ani, din Drobeta Turnu-Severin.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o tânără de 21 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 din direcția Motru către Târgu-Jiu, într-o curbă nu ar fi adaptat viteza și a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Cătunele.

Ambii conducători auto au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

 

 

Articolul precedent13 septembrie – Ziua Pompierilor din România
Articolul următorEveniment la Târgu Jiu: Sute de copii invitați să îl descopere pe Constantin Brâncuși