Descinderi ale polițiștilor gorjeni într-un dosar ce vizează o posibilă evaziune fiscală din comercializarea de cherestea. Prejudiciul în caz a fost estimat la 3 miliarde de lei vechi.
”La data de 6 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj, au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj (3) și Hunedoara (1), într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, privind comercializarea de cherestea, fără să se înregistreze în contabilitate toate veniturile realizate.
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuarea cercetărilor documente care urmează să facă obiectul cercetărilor și s-a procedat la inventarierea materialului lemnos identificat la două depozite.
Prejudiciul în cauză este de peste 300.000 de lei, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și a polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara’‘, a transmis IPJ Gorj.
Reamintim, în ultima perioadă, polițiștii gorjeni au efectuat zeci de percheziții ce au vizat anumite tranzacții cu material lemnos și tăieri ilegale de arbori.