Medicul Voicu Voiculescu, în vârstă de 61 de ani, specialist în chirurgie toracică la Spitalul Municipal Timișoara, s-a împușcat în cap, miercuri seara, la domiciliul său din orașul de pe Bega. Soția a descoperit nenorocirea și a alertat autoritățile.
„Tragedia s-a petrecut în locuința acestuia de pe strada Brediceanu, în zona centrală a orașului, nu departe de Piața 700. Medicul Voicu Voiculescu a folosit un pistol cu glonț, de fabricație ceheasca. El era instructor de tir în timpul liber și de aceea avea în casă arma. Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru autopsie. Polițiștii, alertați de soția care l-a găsit prăbușit în casă, fără suflare, au început cercetările pentru a stabili cum s-a produs nenorocirea. Doctorul ar fi lăsat un bilet de adio în care își explică gestul extrem”, relatează opiniatimisoarei.ro.