Târgu Jiu: Mă gândesc că viitorul consiliu va fi mult mai lucrativ decât cel anterior

 

Bătălia de la alegerile parlamentare se anunță una extrem de disputată, iar primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu exclude surprize. Liberalul consideră că este prea devreme pentru a anticipa scorurile din Târgu Jiu și Gorj, mai ales că sunt multe formațiuni politice care nu și-au definitivat listele.

Este prematur să dau un rezultat până nu vedem și listele celorlalte formațiuni politice.  Se anunță surprize la Pro România, la PMP, și presupun că și la Partidul Social Democrat. Competiția va fi mult mai dificilă decât o așteaptă unii, toată lumea are interesul să-și maximizeze rezultatul la alegerile parlamentare. Este ultima competiție din următorii 4 ani de zile”, a declarat Romanescu.

În schimb, edilul este încrezător că după alegeri va exista mediu de lucru propice. Romanescu este convins că își va pune în aplicare proiectele mai ușor în actualul mandat.

Sunt încrezător de ceea ce voi face în Târgu Jiu, pentru că, neavând alegeri imediate, mă gândesc că viitorul consiliu local va putea fi mult mai lucrativ decât consiliul anterior. Ar trebui să avem cel puțin trei ani și jumătate de liniște în activitatea pe care o desfășurăm”, a precizat primarul.

Articolul precedentAur și bronz pentru Gorj la Campionatul Național de Box
Articolul următorGorj: La 63 de ani, în arest după ce a condus băut și cu permisul suspendat