S.C. Edilitara a intervenit în cartierul Narciselor din Târgu Jiu, acolo unde firma care a câștigat licitația pentru amenajarea străzilor a renunțat la lucrare din cauza unor probleme. Primarul Marcel Romanescu a fost prezent la fața locului și dă asigurări că investiția va fi dusă la bun sfârșit.
”Așa cum am promis, se lucrează în cartierul Narciselor pentru ca, până la sfârșitul acestui an, să se poată circula normal în zonă.
Societatea Edilitara este cea care execută această investiție multianuală și deși termenul de finalizare este anul viitor, se vor lua măsuri pentru ca în perioada anotimpului rece să nu fie probleme.
Pentru o perioadă, lucrările au fost oprite pentru că firma care preluase investiția a avut unele probleme, dar va asigur că suntem în grafic și Edilitara, care a preluat lucrarea, o va finaliza la timp”, a transmis primarul.