Un bărbat de 41 de ani a murit, marți, pe raza comunei Runcu, în timp ce executa activități de exploatare forestieră. Acesta a fost strivit de un copac, în momentul sosirii ambulanței fiind deja fără suflare.
”La data de 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către administratorul unei societăți comerciale cu privire la faptul că în punctul numit <<Cioaca Neagră>>, de pe raza comunei Runcu, unde se desfășoară activități de exploatare forestieră, a avut loc un accident de muncă.
La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu si reprezentanți din cadrul ITM Gorj, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 41 ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, angajat al societății comerciale, a fost găsit decedat la locul de muncă, strivit de un arbore tăiat, echipajul medical direcționat la locul accidentului constatând decesul bărbatului.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, a transmis IPJ Gorj.
Foto arhivă