Incredibil, dar adevărat. Mai în glumă, mai în serios, polițiștii roagă, public, hoții să nu mai fure după ora 18:00. S-a ajuns aici după ce șefii Poliției municipiului Toplița, din cadrul IPJ Harghita, au transmis subalternilor că noul program de lucru este între 06:00-18:00, de luni până sâmbătă.
În condițiile date, dacă între 18:00 și 06:00, a doua zi, dar și în weekend, când ar urma să fie un program de lucru de numai opt ore, vor avea loc sesizări privind anumite infracțiuni, polițiștii vor fi chemați de acasă.
‘‘Rugăm hoții să nu fure după ora 18:00
Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Harghita care i-au anunțat pe subalterni că de azi vor munci câte 12 ore, de luni până sâmbătă, între 06:00 – 18:00.
Dacă totuși infractorii vor fi nesimțiți și nu vor înțelege că trebuie să opereze exclusiv în intervalul orar de mai sus și vor fi sesizate spargeri, tâlhării, violuri ș.a.m.d., polițiștii vor fi chemați de acasă să intervină.
Acest model de <<menegeri>>, nu numai că își bat joc de polițiștii care după 12 ore vor trebui să doarmă îmbrăcați în uniformă pentru ca atunci când le sună telefonul să ajungă cât mai repede la caz, dar demonstrează că siguranța cetățeanului este un deziderat de fațadă.
Nu știm care sunt interesele din spatele acestei decizii sau cine nu vrea polițiști în serviciu după ora 18:00 și în weekend, însă suntem convinși că va fi mare fericire în rândul celor care taie ilegal pădurea și exploatează materialul lemnos în mod fraudulos, principala îndeletnicire din zonă.
Am sesizat și conducerea Poliției Române să vedem dacă agreează astfel de decizii care pun în pericol cetățenii din mun. Toplița și încurajează infractorii să exploateze lipsa polițiștilor din teren”, au transmis sindicaliștii.