Ruptură în PSD Gorj. Cîrciumaru a întors spatele social-democraților și promovează alt partid

Senatorul Florin Cîrciumaru, om politic perceput de populație ca unul dintre liderii PSD Gorj, lipsește cu desăvârșire din campania social-democraților pentru alegerile parlamentare. După ce conducerea locală și cea centrală l-au executat politic, neoferindu-i un loc eligibil pe liste, parte dintre actorii politici județeni se așteptau ca fostul primar din Târgu Jiu să părăsească grădina trandafirilor. Nu a făcut-o, iar declarațiile lui Mihai Weber, șeful PSD Gorj, cel care a promis un viitor fostei linii întâi, inclusiv lui Cîrciumaru, au dat impresia unei noi așezări, într-o normalitate a prezentului dictată de trendul partidului.

Situația nu stă deloc așa, iar neimplicarea senatorului în campania electorală și un mesaj transmis public în urmă cu câteva zile dovedesc că ruptură s-a produs, chiar dacă nu este oficializată.

Într-o postare pe pagina de socializare, posibil voit voalat, Florin Cîrciumaru îi face campanie lui Victor Ponta, și implicit Pro România, așa cum se poate observa cu ușurință în textul de mai jos. Nimic întâmplător, și un apropiat al celui care a condus municipiul reședință de județ îl promovează constant, în mediul online, pe fostul premier.

Postare facebook Florin Cîrciumaru:

 

‘România, țara lui #NuSeVrea!

Guvernanții noștri continuă să ia măsuri economice și sociale asupritoare față de populație, în încercarea de a ascunde incompetența și matrapazlacurile cu licitații și atribuiri făcute în pandemie.

Doar în România #NU vrea Guvernul să testeze pentru că avem alegeri pe 6 decembrie și populația nu trebuie să știe adevărul despre PNL și aliații lui chiar și din Opoziție!
Doar în România Guvernul #NU testează, dar închide orașe.
Doar în România Guvernul #NU testează, însă închide școlile.
Doar în România Guvernul #NU testează, însă are grijă să închidă HORECA și piețele producătorilor noștri!
Țara este afundata din nou în criză, la fel ca in 2009-2011. România are nevoie de un Parlament și un prim-ministru care s-o scoată din impasul economic, dar mai ales din pandemie.
În 2012, Victor Ponta a arătat că, dacă se vrea, România poate fi salvată!”, a transmis parlamentarul de Gorj.

Captură:

 

Articolul precedentPariu public: Ponta nu intră în Parlament, nu mai păcălește pe nimeni
Articolul următorGorj: Peste o sută de președinți și locțiitori s-au retras din secțiile de votare