Sub ninsoare, a dirijat circulația echipat în cămașă cu mânecă scurtă

Un polițist echipat în ținută de vară, cu cămașă cu mânecă scurtă, a dirijat, luni, circulația în zona Arcul de Triumf din Capitală, în condițiile unei zile de iarnă autentice. Comisarul-șef Ionuț Vlăsceanu, adjunct la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei, a atras atenția conducătorilor auto și nu numai, episod relatat pe rețelele pe socializare de reprezentanții MAI.

Cei care au trecut astăzi prin centrul Capitalei au avut ocazia să-l cunoască pe Ionuț.
Într-o zi de iarnă autentică, cu ninsoare și frig, un comisar-șef de poliție, în cămașă cu mânecă scurtă, dirija circulația alături de alți colegi mai tineri.
Nu puțini șoferi l-au și întrebat dacă nu are și haine de iarnă.
– Cum să nu am? Sunt în portbagaj, la mașină, dar le iau doar când e frig cu adevărat!, le-a răspuns, amuzat de reacțiile acestora.
El este comisarul-șef Vlășceanu Ionuț, adjunctul de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei, unul dintre cei mai iubiți, cei mai implicați și respectați polițiști rutieriști…”, au transmis comunicatorii Ministerului de Interne.

Relatarea a generat multe aprecieri ale cetățenilor, urmate de mesaje de felicitare, însă un domn s-a întrebat dacă nu cumva polițistul a uitat că s-a trecut la ținuta de iarnă, pas pe care, conform regulamentelor în vigoare, ar fi trebuit să îl facă și comisarul-șef Vlăsceanu.

 

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Școală iluminată în culorile drapelului național. Primarul a transmis felicitări
Articolul următorGalerie foto! 1 Decembrie 2020, la Târgu Jiu. Copiii au fluturat tricolorul în Piața Prefecturii