Bogdan Bejinaru, viceprimar din Târgu Jiu, acuză primarii social-democrați că au votat, in corpore, majorarea tarifelor ApaRegio la apă și canal propusă de ADIA. Totodată, șeful din Primăria Târgu Jiu reclamă organizarea defectuoasă a ședinței în care s-au luat deciziile respective.
”PSD mărește tarifele pentru apă și canal, ca hoții. Conducerea PSD a ADIA a stabilit o ședință, în care convocarea s-a făcut în bătaie de joc. În mailul trimis, prin care mă cheamă la ședință, reprezentanții ADIA nu au anunțat nici ora, nici locul de desfășurare a întâlnirii. Materialele pentru subiectele supuse aprobării au fost trimise doar unora dintre participanți, eu le-am văzut abia în timpul ședinței, nicidecum să le pot analiza. Motivul pentru care PSD-ul a organizat simulacrul de ședință a fost acela de a majora tarifele pentru apă și canal, în tot județul, pentru operatorul APAREGIO, înțesat de pile. Toți primarii PSD au votat pentru măririle propuse de ADIA. Atât eu, reprezentând Primăria Târgu Jiu, cât și colegii mei primari PNL am votat împotriva majorărilor. Sper ca primarii PSD să-și asume faptul că îi împovărează pe oameni, în plină iarnă, cu cheltuieli suplimentare, generate de majorarea tarifelor la apă și canalizare”, a transmis Bejinaru.