CS Universitatea se reunește sâmbătă. Așteaptă un antrenor, în timp ce un alt veteran ar putea părăsi echipa

 

Lotul C.S. Universitatea Craiova se reunește sâmbătă, 2 ianuarie, în vederea reluării pregătirilor, după o scurtă vacanță.

În timp ce suporterii, prin mesajele scrise pe pagina de socializare a clubului, cer un alt antrenor principal, fotbaliști și un preparator fizic, Mihai Rotaru, patronul clubului (foto) a anunțat aducerea, ”ca secund”, a tehnicianului Octavian Benga, fost la Poli Timișoara.

Se vehiculează și unele sosiri de jucători, însă, se pare, veteranul Alexandru Mateiu este foarte aproape de FCSB, acesta fiind dorit de Gigi Becali.

Rămâne de văzut cine se va prezenta, ”cu bagajele făcute”, la convocarea stabilită pentru sâmbătă.

Reunirea echipei noastre va avea loc mâine, 2 ianuarie 2021, urmând ca pregătirea să se desfășoare pe plan local. De asemenea, marți vom disputa și o „dublă” amicală în compania echipei Chindia Târgoviște”, au anunțat reprezentanții formației din Bănie.
Articolul precedentGorj: Imagini! Accident rutier cu un mort și un rănit, în primele ore ale noului an
Articolul următorMinistrul Justiției nu mai vrea magistrați pensionați la 48 de ani